luni, 12 octombrie 2009

Zilele Europene ale Patrimoniului la Cluj

Începînd cu anul 1989, sub genericul Zilele Europene ale Patrimoniului, iubitori ai bunurilor culturale sînt invitaţi, în fiecare septembrie, să viziteze monumentele istorice din întreaga Europă. Organizat la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, începînd cu anul 1992 evenimentul se desfăşoară anual şi în ţara noastră, tema din acest an fiind Accesul către monumentele istorice.
În acest context, Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Asociaţia Restauratorilor de Monumente Istorice din Transilvania şi Fundaţia "Transsylvania Nostra" au organizat o suită de manifestări care au avut loc sîmbătă, 19 septembrie a.c. la Bastionul Croitorilor (ora 10.00), şi la Hotelul New York/Continental (ora 19.00). Ziua a fost deschisă la Bastionul Croitorilor cu un Atelier de fotografie realizat de elevi ai şcolilor clujene, apoi, după deschiderea oficială, specialişti din domeniul patrimoniului construit au prezentat, în cadrul unui simpozion, comunicări privind reabilitarea şi statutul actual al monumentelor în context urban şi rural. Simpozionul s-a incheiat cu premierea celor mai bune fotografii ale elevilor, dar şi a unor intervenţii reprezentative asupra patrimoniului construit. Seara, în clădirea fostului Hotel New York/Continental, în ambianţa unui recital de muzică clasică sustinut de Radu Hodrea-clarinet, Gavrilă Manciu-violă, Crist Pop-contrabas, a fost vernisată expoziţia fotografică documentară: Patrimoniu alterat. Monumente istorice pe cale de dispariţie.


Clujul Zi de Zi 16.09.09
Vezi mai multe video din Divertisment
--> Read more...

 

  © 2009 Maria Golban

True Contemplation Blogger Template by M Shodiq Mustika